BMW M5 Touring a ajuns la a 3-a generație și transpune formatul de break super sportiv în era electrificării. Asemeni SUV-ului BMW XM și a noului BMW M5 sedan, noul Touring este propulsat de un sistem plug-in hybrid care combină un V8 alimentat cu benzină și un motor electric.
Premiera mondială a noului BMW M5 Touring va avea loc la mijlocul lunii august 2024, în cadrul Săptămânii Auto de la Monterey, un eveniment găzduit în California (SUA). Producţia lui M5 Touring se va desfășura la uzina BMW Group din Dingolfing. Lansarea pe piaţa mondială începe în noiembrie 2024.
CLICK AICI pentru a vedea toate detaliile și despre noul BMW M5 sedan.
Sistemul M HYBRID îi permite lui BMW M5 Touring să atingă viteza maximă de 305 km/h
Motorul V8 de 4,4 litri cu tehnologie M TwinPower Turbo produce 585 CP (430 kW) și cuplu de 750 Nm. Iar motorul electric generează 197 CP (145 kW) și 280 Nm. Per ansamblu, sistemul de propulsie dezvoltă 727 CP (535 kW) și un cuplu uriaș, de 1.000 Nm. Aceste resurse îi permit să accelereze de la 0 la 100 km/h în 3,6 secunde. Sprintul 0-200 km/h are loc în 11,1 secunde.
Aceste performanțe sunt cu atât mai apreciabile, având în vedere că noul BMW M5 Touring cântărește de la 2.550 kg.
Standard, viteza maximă este limitată electronic la 250 km/h. Dar dacă se alege și pachetul opțional M Driver, viteza noului BMW M5 Touring se plafonează abia la 305 km/h.
Performanțele motorului V8 se datorează sistemului de supraalimentare cu două turbine twin scroll, precum și sistemului de răcire şi alimentare cu ulei, care este conceput pentru utilizarea pe circuit. Experiența viscerală este amplificată și de sunetul motorului V8. Acesta are o evacuare sport cu clapete controlate electric. Astfel, șoferul poate alege reglaje mai temperate sau mai exaltante pentru nivelul sunetului livrat de evacuare. La rândul lui, motorul electric are standard un acompaniament acustic oferit de sistemul BMW IconicSounds Electric.
Autonomie electrică de până la 67 km
Electrificarea propulsiei are avantaje atât pentru performanțe, cât și pentru eficiență și respectarea normelor de emisii. Motorul electric este definit de livrarea instantanee a întregului cuplu. Drept urmare, motorul electric nu doar completează resursele motorului termic, ci și contribuie la răspunsul prompt al acestuia.
În plus, bateria de înaltă tensiune a sistemului plug-in hybrid are o capacitate netă de 18,6 kWh. Rezultatul este că BMW M5 Touring poate înregistra o autonomie electrică de 61-67 km măsurată în ciclul WLTP. Noul break super sport poate fi condus și în mod pur electric, cu viteze de până la 140 km/h. Iar încărcarea bateriei se face de la surse AC, cu o putere de până la 11 kW. Încărcarea completă a bateriei are loc în mai puţin de două ore.
Tracțiune integrală care oferă și posibilitate de a rula cu tracțiune spate
Versatilitatea este definitorie pentru ținuta de drum și abilitățile dinamice ale noului BMW M5 Touring. Sistemul său de tracțiune integrală M xDrive oferă șoferului posibilitatea de a comuta între trei moduri de funcționare, prin intermediul meniului M Setup. Încă din modul 4WD standard sistemul livrează cuplul cu precădere către roțile punții din spate. Dar dacă este selectat modul 4WD Sport se direcționează cu și mai multă prioritate cuplul către roțile posterioare. Totodată, șoferul poate selecta și modul 2WD. În acest mod sistemul DSC este dezactivat iar BMW M5 Touring rulează exclusiv cu tracțiune la puntea din spate.
Controlarea precisă a cuplului este realizată și cu ajutorul diferenţialului Active M, care optimizează tracţiunea și implicit stabilitatea direcţională.
Sistem de direcție integrală și multiple reglaje dinamice pe care le poate selecta șoferul
O premieră pentru M5 Touring este sistemul de Direcţie Integrală Activă, care îi permite să vireze și cu roțile din spate. Această funcție completează sistemul de direcţia M Servotronic care dispune de raport variabil.
Standard este și suspensia M adaptivă cu amortizoare controlate electronic. Opțional clienții pot alege și frânele ceramice M Carbon. Dar și sistemul de frânare standard oferă performanțe foarte înalte, precum și posibilitatea de a opta între două tipuri de răspuns: normal şi sport.
De asemenea, BMW M5 Touring permite șoferului să selecteze diverse calibraje și pentru răspunsul motorului, transmisiei M Steptronic cu 8 trepte, direcției, sistemului M xDrive de tracțiune integrală, suspensiilor. În plus, recuperarea energiei de frânare poate fi și ea reglată.
Latura utilă a noului BMW M5 Touring
Cei care vor prefera noul BMW M5 Touring în locul sedanului M5 vor face această alegere și din considerente care au legătură cu designul. Însă un argument clar al noului M5 Touring este și latura practică. Portbagajul noului M5 Touring are un volum de 500 de litri. Însă spațiul de încărcare poate crește până la 1.630 de litri, dacă sunt rabatate scaunele din spate. Astfel, există loc pentru genți de golf, bagaje sau chiar și biciclete.
BMW M5 Touring este și o mașină de dimensiuni mari, ceea ce înseamnă că are și un habitaclu cu spațiu generos pentru pasageri. Măsoară 5.096 mm lungime, 1.970 mm lățime și 1.516 mm înălțime. Ampatamentul măsoară 3.006 mm lungime. Iar atmosfera destinsă din habitaclu este datorată și plafonului panoramic.
BMW M5 Touring este al doilea break super sportiv din gama constructorului bavarez, după ce divizia BMW M GmbH a lansat și primul BMW M3 Touring produs în serie. CLICK AICI pentru a vedea și testul nostru cu primul BMW M3 Touring din istoria mărcii.
În clipul video de mai jos puteți vedea testul nostru cu BMW i5 M60 xDrive, care poate fi considerat M5-ul gamei de modele pur electrice: