EQS, noul SUV de lux Mercedes-EQ, debutează în aprilie 2022

Mercedes-Benz inaugurează o nouă fabrică de baterii pentru mașini electrice, în Bibb County/Tuscaloosa. Acest anunț vine cu doar câteva luni înainte de a se începe producția în SUA a noilor SUV-uri electrice EQE și EQS.

Încă din 1997, Mercedes-Benz produce SUV-urile sale de clasă mare în fabrica din Alabama, SUA. Iar acum acest centru de producție se pregătește pentru era propulsiilor electrice. Astfel, Mercedes-Benz produce mașini pur electrice în 7 locații de pe trei continente. Constructorul german mai produce baterii în Kamenz (Germania), Stuttgart (Germania), Beijing (China), Bangkok (Thailanda), Jawor (Polonia).

Fabrica din Bibb County va produce bateriile pentru SUV-urile EQE și EQS, care debutează în 2022 și sunt construite în Alabama. SUV-ul de lux beneficiază de o baterie cu compoziție chimică optimizată pentru sustenabilitate și respect față de mediul înconjurător. Mai exact, bateria conține nichel, cobalt și mangan în raport 8:1:1. Se distinge conținutul de cobalt, care a fost redus la aproximativ 10%. Iar producția bateriilor la noua fabrică este neutră la capitolul emisii de CO2.

Habitaclu somptuos și interfață digitală avangardistă

Mercedes-Benz confirmă că dezvăluirea SUV-ului EQS va avea loc în data de 19 aprilie 2022. Până atunci ne sunt prezentate imagini inedite cu SUV de lux din gama Mercedes-EQ. Pozele prezintă acest model cu 7 locuri în timpul testelor. Dar detaliază și habitaclul somptuous și avangardist. De altfel, Mercedes-Benz va oferi și o versiune Maybach a SUV-ului.

Opțional, SUV-ul EQS va putea fi configurat cu un al 3-lea rând de scaune, iar poziția scaunelor din al 2-lea rând va fi reglabilă electric.

În rest, vedem că habitaclul marelui SUV preia conceptul stilistic și interfața digitală regăsită la sedanul de lux EQS. Desigur, se remarcă MBUX Hyperscreen. Adică panoul digital imens, de 56 de inch, care va fi propus opțional. Sub acest panou cu suprafață de sticlă curbată, sunt integrate trei ecrane. Instrumentarul de bord digital afișează și harta sistemului de navigație. În centrul planșei de bord se află un ecran tactil, iar un al treilea ecran este dedicat pasagerului din față. Nu vor lipsi sistemul de head-up display cu realitate augmentată sau sistemul de recunoaștere a comenzilor vocale.

Ce propulsii electrice va avea SUV-ul EQS?

Mercedes-Benz încă nu oferă informații și despre propulsia SUV-ului EQS. Dar avem drept reper configurațiile sedanului EQS. Modelul de bază EQS 350 dezvoltă 292 CP și e creditat cu autonomie de 618 km. EQS 450+ livrează 333 CP și promite autonomie de 731 km. Urmează EQS 580 cu tracțiune integrală 4MATIC. Acesta generează 523 CP și poate circula 663 km cu un plin de baterie. Iar vârful de gamă Mercedes-AMG EQS 53 4MATIC+ produce 658 CP standard, sau 761 CP, dacă se alege pachetul AMG DYNAMIC PLUS. Autonomia lui este de 578 km.

De asemenea, este de așteptat ca manevrabilitatea marelui SUV EQS să fie ajutată ca și în cazul sedanului cu sistemele opționale de direcție integrală. Acestea permit ca roțile din spate să vireze cu până la 10 grade.

 

SUV-urile EQS și EQE vor completa din 2022 gama amplă de modele electrice Mercedes-EQ. Aceasta include deja SUV-ul EQC, SUV-ul EQB, crossover-ul EQA, sedanurile EQS și EQE și van-ul EQV.

CLICK AICI pentru a vedea prețurile sedanului EQE în România.

Mai jos puteți vedea testele noastre cu modelele EQC și EQA.

Comentarii

comentarii

©2022 Plug and Drive. Toate drepturile rezervate!

RL GLOBAL ACTIV SERVICES. J40/16964/21.10.2008 RO 16864852 Adresa: Str. Dr. Taberei, nr 109, Bl. A7, Sc C, Ap. 33, Bucuresti.

PLUG AND DRIVE aparține grupului de presă RL GLOBAL ACTIV SERVICES.

Log in with your credentials

sau    

Ați uitat datele dvs.?

Create Account