BMW i4 eDrive35, modelul de bază din gama gran coupe-ului electric, poate fi comandat și în România.
Preț BMW i4 eDrive35 în România
Modelul BMW i4 eDrive35 este oferit în țara noastră cu prețuri de la 50.159 de euro, cu TVA inclus. Însă mulțumită eco-tichetelor disponibile prin Programul Rabla Plus pentru achiziționarea de mașini noi pur electrice, prețul lui BMW i4 eDrive35 scade la 42.150,42 de euro, cu TVA inclus.
Astfel, electricul BMW i4 eDrive35 devine chiar mai accesibil decât cel mai ieftin BMW Seria 4 Gran Coupe. Este vorba despre 420i Gran Coupe, care costă de la 50.575 de euro cu TVA și are motor de 2 litri cu benzină, care dezvoltă 184 CP.
Este de așteptat ca această strategie de preț să impulsioneze vânzările lui BMW i4. BMW Group România raportează că în țara noastră au fost înmatriculate 41 de modele i4 în primele 9 luni ale anului 2022, în condițiile în care livrările au început în luna martie. Gama gran coupe-ului electric mai include variantele BMW i4 eDrive40 cu 340 CP și BMW i4 M50 cu 544 CP. Prețurile acestora pornesc de la 55.454, respectiv 68.485 de euro, cu TVA inclus.
Producţia modelului BMW i4 eDrive35 pentru 2023 va începe în al patrulea trimestru al anului 2022, la uzina BMW Group din München. Este de aşteptat ca primele unităţi să ajungă la clienți în primul trimestru al anului 2023.
- Fabian Kirchbauer Photography BMW i4
Dotările standard
Echiparea standard a modelului BMW i4 eDrive35 este generoasă. Include sistem infotainment cu BMW iDrive de ultimă generaţie și are panou de bord complet digital, ușor curbat spre șofer. Sistemul BMW Live Cockpit Plus include sistemul de navigaţie BMW Maps. Iar lista de echipamente standard mai cuprinde şi pompă de căldură, cameră video pentru marşarier, tempomat cu funcţie de frânare, Speed Limit Info sau asistent pentru parcare.
Motorizare cu 286 CP electrici
BMW i4 eDrive35 are un singur motor sincron, care transmite 286 CP și 400 Nm către roțile din spate. Rezultatul este un timp de accelerare de la 0 la 100 km/h în 6,0 secunde. Viteza maximă este limitată la 190 km/h.
Autonomie și timp de încărcare
Bateria lui BMW i4 eDrive35 are un conţinut energetic brut de 70,2 kWh (conţinut net 66 kWh). Și promite autonomie electrică de 483 km (WLTP). Folosind alimentarea rapidă la stații DC (curent continuu), bateria poate fi alimentată cu o putere de 180 kW. În acest caz, bateria se încarcă de la 10 la 80% din capacitatea ei în 32 de minute.
- Fabian Kirchbauer Photography BMW i4
În clipurile video de mai jos puteți vedea testele noastre cu modelele electrice BMW iX M60 și EQE 43 4MATIC din gama Mercedes-EQ.