A doua generație Kia Niro debutează cu o motorizare hibridă, iar ulterior va fi oferit și în variante cu propulsie plug-in hybrid și 100% electrică. Comercializarea sa a demarat în ianuarie în Coreea de Sud, urmând să fie disponibilă treptat și pe plan internațional pe parcursul lui 2022.
Propulsia hibridă integrează un motor electric de 32 kW
Indiferent de motorizarea aleasă, Kia Niro va avea tracțiune la puntea față. Iar pentru început, Kia Niro este oferită cu propulsorul pe benzină de 1,6 litri. Acest motor cu 4 cilindri produce 105 CP și 144 Nm și este completat de un motor electric de 32 kW. Astfel, sistemul de propulsie hibrid generează per ansamblu 141 CP.
Propulsorul 1.6 GDI este cuplat la a doua generație a transmisiei cu 6 trepte și ambreiaj dublu. Aceasta a fost optimizată pentru a spori eficiența motorului și a cântări mai puțin.
Eficiența propulsiei este susținută și de sistemul de frânare regenerativă, care oferă mai multe trepte de intensitate pentru forța decelerării. Sistemul de frânare regenerativă ajută la reîncărcarea bateriei amplasată sub scaunele din spate. Și își adaptează intervenția și în funcție de informațiile primite de la radarul mașinii, sau raportat la unghiul de înclinare al șoselei.
Un rol important în reducerea consumului de combustibil și implicit a emisiilor nocive îl are și modul de rulare Green Zone. Acesta comută automat propulsia în modul de rulare electric. Asta se întâmplă când se circulă în zone rezidențiale sau în vecinătatea spitalelor și școlilor. Tranziția automată în modul electric se face pe baza informațiilor de la sistemul de navigație. Sau în funcție de istoricul călătoriilor. Iar șoferul poate selecta aceste așa-zise zone verzi pe care să le recunoască mașina.
Kia Niro are propulsie plug-in hybrid cu autonomie de 65 km
Propulsia plug-in hybrid dezvoltă per ansamblu 183 CP. Și integrează un motor cu benzină Smartstream 1.6 GDI și un motor electric. Acesta din urmă generează 62 kW.
Motorul Smartstream 1.6 GDI este cuplat la a doua generație a transmisiei automate cu 6 trepte și ambreiaj dublu. Iar o inovație este faptul că a fost exclus raportul de transmisie pentru marșarier. Asta a redus greutatea cu 2,3 kg. În schimb, funcția de rulare în marșarier este realizată cu motorul electric. Adică fără emisii nocive.
De asemenea, Kia Niro cu propulsie plug-in hybrid are autonomie electrică de până la 65 km (WLTP).
Propulsia pur electrică a lui Kia Niro promite autonomie de până la 463 km
Versiunea cu propulsie pur electrică a noului model Kia Niro are un motor care generează 204 CP (150 kW) și cuplu de 255 Nm. Cu aceste resurse, Kia Niro atinge viteza maximă de 167 km/h. Și demarează de la 0 la 100 km/h în 7,8 secunde.
Bateria litiu-ion polimer a lui Kia Niro are capacitate de 64,8 kWh și este creditată cu autonomie de până la 463 km (WLTP). Constructorul sud coreean menționează că încărcarea bateriei de la 10 la 80% din capacitatea sa durează 43 de minute, la o stație DC rapidă. De asemenea, Kia Niro are un sistem pentru încălzirea bateriei care ia în considerare informațiile de la sistemul de navigație. Când este selectată în sistemul de navigație o rută către o stație de încărcare, atunci sistemul de încălzire începe ajustarea temperaturii bateriei. Drept urmare, când se ajunge la stația de alimentare, bateria are temperatura optimă, pentru a se alimenta cu cea mai mare capacitate pe care o suportă.
Sisteme inteligente pentru asistarea condusului
O listă amplă de sisteme inteligente asistă și condusul, pentru creșterea siguranței. Sistemul pentru evitarea coliziunilor frontale detectează vehicule, biciclete și pietoni și are funcții speciale pentru traversarea intersecțiilor și virarea în intersecții. Astfel, Kia Niro mai întâi avertizează șoferul, iar apoi frânează automat dacă detectează o potențială coliziune. Desigur, condusul preventiv are prioritate. Drept urmare, sistemul Intelligent Speed Limit Assist (ISLA) nu doar avertizează șoferul când depășește viteza legală, ci și reduce viteza pentru a se încadra în plafonul legal.
Nu lipsesc din lista de dotări sistemul cruise control care folosește și informațiile de la navigație. Și sunt incluse sistemul pentru păstrarea automată a benzii de rulare, sistemul pentru detectarea vehiculelor din unghiul mort și sistemul de monitorizare a atenției șoferului. Un sistemul pentru evitarea coliziunilor intervine când se efectuează manevre cu spatele și se apropie vehicule din lateral. Iar, după ce mașina este parcată, sistemul Safe Exit Assist (SEA) avertizează pasagerii să nu coboare dacă se apropie un vehicul din lateral spate. Iar portierele din spate sunt blocate în acest caz. De asemenea, farurile au sistem de asistare a fazei lungi.
Dimensiunile crescute ale noii generații Kia Niro oferă mai mult confort
Nu doar grija pentru pasageri denotă caracterul familist al modelului Kia Niro. Acesta promite un nivel mai înalt de confort datorită reglajelor suspensiilor și sistemului de direcție. Iar dimensiunile sale au crescut, oferind un habitaclu mai spațios pentru pasageri și un portbagaj cu volum de 451 litri (+15 față de modelul anterior).
A doua generație Kia Niro a crescut pe toate coordonatele. Are lungime de 4.420 mm (+65 mm), 1.825 mm lățime (+20 mm) și 1.545 mm înălțime (+ 10 mm), iar ampatamentul a ajuns la 2.720 mm (+ 20 mm). Iar aspectul modern al habitaclului este subliniat de cele 74 de combinații de culori pe care șoferul le poate alege pentru luminile de ambianță.
Sistem infotainment avangardist
Sistemele de infotainment și de conectivitate extinsă dau un plus important de avangardism. Pe lângă panoul de bord digital de 10,25 inch, Kia Niro dispune și de head-up display de 10 inch, iar pasagerii pot controla funcții precum climatizarea și sistemul audio folosind noul sistem de recunoaștere a comenzilor vocale.
De asemenea, în habitaclul lui Kia Niro sunt instalate două camere (în față și în spate), pe care pasagerii le pot folosi pentru a înregistra momente memorabile din timpul călătoriilor. Aceste clipuri video pot fi redate pe ecranul de bord sau pe smartphone.
Funcții extinse pentru conectivitate
Blocarea și deblocarea portierelor, precum și pornirea motorului se pot face și prin intermediul smartphone-ului, mulțumită noului sistem Digital Key 2 Touch. Acest sistem de cheie digitală este compatibil cu telefoanele iOS și Android și folosește tehnologia Near Field Communication (NFC). Posesorul mașinii trebuie doar să instaleze aplicația Kia Connect pentru smartphone.
Aplicația Kia Connect permite conectarea cu mașina de la distanță. Pot fi planificate rute de călătorie mulțumită accesului online la sistemul de navigație. Iar dacă mașina nu poate fi parcată chiar la destinația aleasă, atunci aplicația îl ghidează pe șofer să se deplaseze pe jos până la locația aleasă. Totodată, aplicația Kia Connect include și o funcție prin care posesorul noului model Kia Niro poate monitoriza de la distanță unde se află mașina când este condusă de o altă persoană.
Nu în cele din urmă, prin funcția Car to Home, noua Kia Niro face posibil ca șoferul să fie conectat la aparatura inteligentă de acasă. Mai exact, îți permite să controlezi televizorul, luminile din casă sau temperaturile din anumite camere ale locuinței. Și face toate acestea de la bordul mașinii în timpul călătoriei.
CLICK AICI pentru a vedea și prețurile din România pentru modelul electric Kia EV6. Acesta a câtigat titlurile de Mașina Anului 2022 atât în Europa, cât și în România.
În clipul video de mai jos puteți vedea testul nostru cu Kia Sorento. Hybrid. Pentru mai multe teste cu automobilele electrificate disponibile în România vă invităm să accesați canalul nostru de You Tube.