[VIDEO] Conceptul Renault 4Ever Trophy va deveni SUV electric de serie în 2025

Viitorul Renault 4 ne este prezentat sub forma unui concept. Cu o serie de idei futuriste și puțin probabil, dar și cu multe soluții ce vor fi preluate în producția de serie.

Astăzi, în cadrul Salonului Auto de la Paris, francezii au prezentat Renault 4Ever Trophy. Noi l-am văzut acum câteva săptămâni, l-am filmat și l-am „pus” într-un scurt clip, la noi pe canalul de YouTube. Unde, desigur, te invit să te abonezi dacă nu ai făcut-o deja. Dacă nu vrei să ajungi în YouTube, trebuie doar să-i dai un play clipului de mai jos.

Conceptul Renault 4Ever Trophy prefigurează viitorul Renault 4

Viitorul Renault 4 va fi primul SUV electric din segmentul B al mărcii franceze. Designul său este prefigurat de Renault 4Ever Trophy. Iar noul SUV/crossover de talie mică este dezvoltat pe o platformă nou-nouță, numită CMFB-EV. Aceeași pe care o va primi și Renault 5. Dimensiuni compacte, design retro-futurist, nume istoric și uite cum ai deja trei ingrediente de bază pentru un viitor best-seller.

Sigur, mai avem de așteptat până în 2025, anul în care mașina va fi, efectiv, lansată. Dar, privind la Renault 5 și la Scenic Vision, tind să cred că toate aceste concept sunt relativ apropiate de designul final. Cert este că Renault dezvoltă intens gama de modele electrice, iar după reușita care se numește Megane E-Tech Electric, mie îmi e destul de clar că strategia este una care va funcționa. Pentru că lumea electricelor are nevoie de mașini frumoase, cochete, eficiente, dar accesibile. Cam cum e cu Honda e, pe care toată lumea o place. Asta, desigur, până ajungi la preț.

Cu o lungime de puțin peste patru metri, cu o baterie de 42 kWh și cu 140 de cai-putere, acest concept pentru viitorul Renault 4 pare soluția ideală pentru cei care-și doresc – sau mai degrabă își vor dori – un Captur, dar complet electric. Adică exact ce va fi Renault 5 pentru Clio.

Dacă vrei să vezi cum arată noua gamă de modele Dacia, mai jos e clipul meu în cadrul prezentării oficiale:

Comentarii

comentarii

©2022 Plug and Drive. Toate drepturile rezervate!

RL GLOBAL ACTIV SERVICES. J40/16964/21.10.2008 RO 16864852 Adresa: Str. Dr. Taberei, nr 109, Bl. A7, Sc C, Ap. 33, Bucuresti.

PLUG AND DRIVE aparține grupului de presă RL GLOBAL ACTIV SERVICES.

Log in with your credentials

sau    

Ați uitat datele dvs.?

Create Account