Modelul electric Audi e-tron GT quattro este construit pe platforma lui Porsche Taycan, însă caroseria sa cu un coeficient aerodinamic de numai 0,24 Cd se distinge printr-un design tipic mărcii germane. Înrudirea cu Porsche Taycan își dovedește beneficiile prin intermediul propulsiilor performante și sistemului electric de 800 V. Dar se reflectă și în preț.
Audi e-tron GT este oferit cu 2 versiuni de putere
Având câte un motor electric la ambele punți, modelele Audi e-tron GT quattro asigură tracțiune integrală. Iar transmisia cu 2 trepte, regăsită și la Taycan, este montată la puntea spate. Sunt oferite două variante de propulsie. Modelul de bază denumit Audi e-tron GT quattro livrează 476 CP (350 kW) și 630 Nm. Vârful de gamă Audi RS e-tron GT oferă un nivel și mai ridicat de performanță, fiind proiectat special de divizia Audi Sport GmbH. Așadar, Audi RS e-tron GT produce 598 CP (440 kW) și un cuplu de 830 Nm, livrat instantaneu.
Mai mult de atât, ambele variante de propulsie au și un mod „boost” în care se descătușează un surplus de putere timp de 2,5 secunde. Aceste resurse se activează în timpul accelerărilor în forță. Drept urmare, Audi e-tron GT quattro dezvoltă un maxim de 530 CP (390 kW). Iar Audi RS e-tron GT ajunge la 646 CP (475 kW). Cu asemenea specificații, Audi e-tron GT quattro sprintează de la 0 la 100 km/h în doar 4,1 secunde, cu modul boost activat, sau în 4,5 secunde în modul standard. Iar Audi RS e-tron GT face aceleași isprave în 3,3, respectiv 3,6 secunde. Vitezele maxime ale celor două modele sunt limitate la 245 și 250 km/h.
Preț Audi e-tron GT quattro în România
Prețurile modelului Audi e-tron GT quattro pornesc în România de la 105.400 de euro cu TVA inclus. În timp ce modelul de top Audi RS e-tron GT este disponibil de la 146.100 de euro cu TVA.
Preț Audi e-tron GT quattro: variante de configurare ale șasiului
Abilitățile dinamice ale modelelor Audi e-tron GT se datorează și amplasării bateriei și suspensiilor sofisticate. Bateria montată în podea coboară centrul de greutate și a ajutat la împărțirea aproape egală a greutății între cele două punți. Iar versatilitatea dinamică a lui Audi e-tron GT este datorată și faptului că încă din echiparea standard dispune de sistem de control al amortizării, diferențial la puntea spate și sistem Audi Drive Select pentru alegerea mai multor tipuri de reglaje pentru ținuta de drum. Modelul cu putere superioară Audi RS e-tron GT are standard și suspensii pneumatice adaptive cu 3 camere. Însă aceste suspensii pneumatice sunt oferite opțional și pentru modelul de bază. Suspensiile pneumatice adaptive costă 1.704 euro.
Preț Audi e-tron GT quattro: opțiuni pentru sistemele de direcție și frânare
De asemenea, pentru ambele modele e-tron GT clienții pot alege și sistem de direcție integrală, care virează din toate cele 4 roți. Sistemul de direcție integrală costă 1.579 euro. În configuratorul online al site-ului oficial audi.ro figurează și sistemul de frânare opțional cu discuri din carbon și ceramică. Acestea au prețuri de 9.658 de euro, dacă se aleg etriere de culoare gri, sau 10.224 de euro, dacă se preferă etriere vopsite în roșu sau albastru. și
Din lista de opționale mai remarcăm farurile Matrix LED cu Audi Laser Light (3.283 euro), plafonul de carbon (4.261 euro), jante aerodinamice de până la 21 de inch, sistemul audio Bang and Olufsen 3D Premium Sound (1.364 de euro), sistemul de asistare pentru vizibilitate pe timp de noapte (2.443 euro).
Modelele Audi e-tron GT au baterie cu o capacitate mare și sistem de încărcare rapid
Indiferent de versiunea de propulsie, gran coupe-ul electric are o baterie litiu-ion cu o capacitate netă de 83,7 kWh (93,4 kWh brut). În cazul lui Audi e-tron GT quattro aceasta promite autonomie WLTP de 448-488 km. Iar Audi RS e-tron GT este creditat cu autonomie de 433-472 km.
Mulțumită sistemului electric de 800 V, modelele Audi e-tron GT sunt rapide și când vine vorba despre încărcarea bateriei. Alimentarea de la stații DC se poate face cu până la 270 kW. La o asemenea putere de încărcare, Audi precizează că sunt necesare doar 5 minute pentru ca bateria să acumuleze resurse suficiente pentru parcurgerea a 100 km. În condiții ideale de temperatură, încărcarea de la 5 la 80% din capacitatea bateriei este estimată la puțin peste 22 de minute, dacă mașina este cuplată la o stație rapidă.
Totodată, Audi e-tron GT poate fi alimentat cu energie electrică și de la surse AC de 11 kW sau 22 kW. Iar încărcarea bateriei se face și în mers, cu ajutorul sistemului de frânare regenerativă.
Funcții inteligente pentru optimizarea eficienței și performanțelor
Standard, modelele Audi e-tron GT au un sistem de răcire cu 4 circuite. Audi subliniază că sistemele de management termic permit modelelor e-tron GT quattro și RS e-tron GT să facă până la 10 accelerări consecutive de la 0 la viteza maximă, fără ca puterea propulsiei să fie scăzută. Tot echipare standard este și pompa pentru încălzire, care crește temperatura în habitaclu folosind căldura emisă de componentele de voltaj înalt. În acest mod nu se consumă din resursele bateriei pentru încălzirea interiorului. Sistemul de climatizare din habitaclu mai poate fi comandat și de la distanță, prin aplicația de smartphone myAudi. Astfel, interiorul mașinii este deja încălzit înainte de a se porni la drum.
În plus, sistemul de control termic ia în calcul și informațiile de la sistemul de navigație. De exemplu, când șoferul alege ca destinație o stație DC rapidă, atunci sistemul termic reglează în mers temperatura bateriei. Astfel, când se ajunge la stație, bateria are temperatura optimizată pentru cea mai ridicată viteză de încărcare.
În clipurile video de mai jos poți viziona testelor noastre cu modelele electrice Audi e-tron și Audi Q4 e-tron.
CLICK AICI pentru a vedea prețurile din România pentru Audi e-tron.
Pentru a rămâne la curent cu testele pe care le facem cu automobile electrice, te invităm să te abonezi la canalul nostru de You Tube.





































