[VIDEO] Škoda Enyaq facelift are autonomii care pot depăși 590 km

Škoda Enyaq facelift se remarcă prin schimbări importante pentru designul părții frontale și oferă o gamă variată de motorizări electrice.

Actualizările îi vor permite lui Enyaq să își mențină popularitatea de care se bucură în segmentul electricelor europene. De la debutul din 2020 și până la finalul anului 2024 gama Enyaq a fost comercializată în peste 250.000 de exemplare. În 2024 Enyaq a fost vândut în peste 75.000 de exemplare la nivel mondial. Și s-a plasa plasat printre cele mai bine vândute mașini electrice în mai multe țări din Europa. De exemplu, în Germania, care este principala piață pentru marca Škoda, modelele Enyaq au depășit un volum de vânzări de 25.000 de unități.

Facelift-ul urmează noul concept estetic Modern Solid

Cu ocazia facelift-ului, preia noua temă de design a mărcii Škoda, denumită Modern Solid. Acest limbaj estetic a debutat cu modelul Škoda Elroq și aduce elemente complet noi la nivelul farurilor și semnăturii luminoase de la partea frontală.

Panoul Tech‑Deck Face înlocuiește grila frontală clasică. Și este reprezentat de o bandă lucioasă neagră, amplasată sub linia capotei. Aceasta integrează senzorii radar și o cameră video. În partea superioară a benzii Tech‑Deck Face se află detalii luminoase LED. Iar la extremități se află farurile LED Matrix.

Retușurile estetice au adus și o optimizare la capitolul aerodinamică. Astfel, coeficientul de frecare cu aerul este acum scăzut la 0.245, versus 0.256 cât înregistra modelul dinainte de facelift. Enyaq Coupé are un coeficient de frecare cu aerul și mai mic, de 0.225, față de 0.234 cât măsura înainte. Optimizarea aerodinamică este un factor care contribuie și la reducerea consumului de energie, mai ales la viteze de rulare ridicate, tipice pentru mersul pe autostradă.

De asemenea, Enyaq facelift a primit și noi jante cu diametru până la 21 de inch și design aerodinamic. Paleta de culori este și ea amplă, incluzând acum o nouă nuanță metalizată Verde Olibo.

Škoda Enyaq și Enyaq Coupé facelift sunt disponibile cu două variante de baterie și trei motorizări electrice

Variantele de bază Enyaq 60 sunt oferite cu un pachet de baterii care are o capacitate brută de 63 kWh (59 kWh net). Acest model are tracțiune la puntea din spate, având un singur motor electric amplasat la puntea posterioară. Enyaq 60 dezvoltă 150 kW (204 CP) și 310 Nm, are viteza maximă limitată electronic la 160 km/h și accelerează de la 0 la 100 km/h în 8,1 secunde. Această motorizare este creditată cu autonomii de 437 km (446 km pentru versiunea Enyaq 60 Coupé).

Și modelele Enyaq 85 au tot un singur motor electric, care livrează puterea către roțile punții din spate. Însă Enyaq 85 generează 210 kW (285,5 CP) și 545 Nm, atinge viteza maximă de 180 km/h și demarează de la 0 la 100 km/h în 6,7 secunde. De asemenea, bateria are capacitate mai mare: 82 kWh brut, 77 kWh net. Drept urmare, autonomia ajunge la 586 km (sau 596 km pentru modelul Enyaq 85 Coupé).

Vârfurile de gamă sunt modelele Enyaq 85x. Acestea beneficiază de tracțiune integrală, datorită faptului că dispun de un motor electric și la puntea roților din față. Puterea maximă este tot de 210 kW, iar bateria este cea cu o capacitate brută de 82 kWh. Viteza maximă este de 180 km/h și sprintul 0-100 km/h se realizează tot în 6,7 secunde. Autonomia difere față de Enyaq 85 cu tracțiune spate. Mai exact, Enyaq 85x are autonomie de 549 km, respectiv 558 km pentru versiunea Coupé.

Putere de încărcare de până la 175 kW

Sistemul de încărcare susține o putere de încărcare de până la 165 kW pentru modelele Enyaq 60, când mașina este alimentată de la o stație de tip DC (curent continuu). Iar modelele Enyaq 85x pot fi încărcate cu 175 kW. Astfel, alimentarea de la 10 la 80% din capacitatea bateriei durează 24 de minute în cazul modelului Enyaq 60 și 28 de minute pentru variantele Enyaq 85x.

În ceea ce privește sursele de tip AC (curent alternativ), Enyaq se alimentează cu o putere de până la 11 kW, indiferent de motorizarea aleasă.

În clipul video de mai jos poți vedea unul dintre testele noastre cu Škoda Enyaq și Enyaq Coupé pre-facelift:

Comentarii

comentarii

©2022 Plug and Drive. Toate drepturile rezervate!

RL GLOBAL ACTIV SERVICES. J40/16964/21.10.2008 RO 16864852 Adresa: Str. Dr. Taberei, nr 109, Bl. A7, Sc C, Ap. 33, Bucuresti.

PLUG AND DRIVE aparține grupului de presă RL GLOBAL ACTIV SERVICES.

Log in with your credentials

sau    

Ați uitat datele dvs.?

Create Account