UE a decis să interzică din 2035 vânzarea mașinilor noi cu motoare termice

Parlamentul și Consiliul European au ajuns la un consens și au decis ca până în 2035 să fie interzisă în țările UE vânzarea de autoturisme și vehiculele comerciale ușoare care au motoare termice.

Totuși vor exista și unele excepții sau amânări. Constructorii care vor produce anual între 1.000 și 10.000 de autoturisme, precum și cei care fabrică încă 1.000 și 22.000 de van-uri ar putea primi o derogare până la finalul anului 2035. Iar companiile care înmatriculează mai puțin de 1.000 de vehicule pe an vor beneficia în continuare de exceptarea de la noile restricții pentru emisii.

Această decizie a fost luată de Parlamentul European cu 340 de voturi pentru, 279 de voturi împotrivă și 21 de abțineri. Comisia urmează să formalizeze noua legislație, care va fi publicată la scurt timp în Jurnalul Oficial al UE.
Ținta este ca, până în 2035, emisiile de CO2 pentru autoturismele și vehiculele comerciale ușoare să fie reduse cu 100% comparativ cu nivelul din anul 2021. Însă se va impune și un plafon preliminar. Mai exact, până în 2030, constructorii de mașini vor fi obligați să reducă emisiile de CO2 cu 55% în cazul autoturismelor noi și cu 50% pentru vehiculele comerciale ușoare.

Noua legislație va accelera convertirea industriei auto la propulsiile electrificate. Detaliile despre noul act legislativ și metodologia de implementare urmează a fi anunțate.

Oficialii europeni consideră că noua reglementare va conduce la reducerea prețurilor mașinilor electrice

Jan Huitema, raportor pentru Parlamentul European și membru în cadrul grupului Renew Europe, subliniază beneficiile acestei legislații. Oficialul precizează că noua reglementare înseamnă o revizuire ambițioasă a țintelor pentru 2030 și atingerea reducerii de 100% a emisiilor de CO2 pentru mașinile noi, până în 2035. Și consideră că noua legislație este crucială pentru realizarea până în 2050 a neutralității din perspectiva emisiilor de CO2.

Jan Huitema adaugă: „Aceste ținte creează claritate pentru industria auto și stimulează inovarea și investițiile pe care le fac constructorii de automobile. În plus, achiziționarea și conducerea mașinilor cu emisii zero vor deveni mai ieftine pentru consumatori și o piață second-hand se va dezvolta mai repede. Condusul curat va fi mai accesibil pentru toată lumea!”

Metodologia de implementare a noii legislații va fi adaptată treptat

Comisia Europeană va prezenta până în 2025 o metodologie pentru a evalua și raporta datele despre cantitățile de CO2 emise în întreg ciclul de viață al autoturismelor și van-urilor comercializate în piețele Uniunii Europene. Pe baza acestor informații și analize vor fi făcute propuneri legislative.

Apoi, până în decembrie 2026, se va monitoriza discrepanța dintre limitele de emisii și datele despre consumul de combustibil și energie înregistrate în condiții de trafic real. Astfel, vor fi propuse constructorilor de automobile măsuri specifice pentru ajustarea emisiilor de CO2.

Începând cu finalul lui 2025, Comisia Europeană va publica la fiecare doi ani un raport în care va prezenta evoluția către mobilitatea cu zero emisii nocive.

Sursa informațiilor: Parlamentul European

Comentarii

comentarii

©2022 Plug and Drive. Toate drepturile rezervate!

RL GLOBAL ACTIV SERVICES. J40/16964/21.10.2008 RO 16864852 Adresa: Str. Dr. Taberei, nr 109, Bl. A7, Sc C, Ap. 33, Bucuresti.

PLUG AND DRIVE aparține grupului de presă RL GLOBAL ACTIV SERVICES.

Log in with your credentials

sau    

Ați uitat datele dvs.?

Create Account