Dacia Spring a fost comercializată în 3.555 de exemplare în Europa, pe parcursul lunii aprilie, conform raportului JATO Dynamics. Asta plasează modelul Dacia pe locul 4 în Top 10 cele mai bine vândute mașini pur electrice.
Este de notat faptul că în martie 2022, Dacia Spring a fost al 9-lea cel mai bine vândut automobil electric în Europa, cu 3.989 de unități înmatriculate.
Top 10 cele mai bine vândute mașini electrice în Europa
În aprilie 2022 Fiat 500e a reușit să urce pe prima poziție în clasamentul vânzărilor înregistrate de autoturismele electrice în Europa. Citadina italiană a fost comercializată în 5.524 de exemplare, ceea ce reprezintă o creștere cu 69% comparativ cu aprilie 2021.
Pe locurile 2 și 3 ale podiumului s-au plasat Peugeot e-208 cu 3.730 de unități vândute și Skoda ENYAQ cu 3.645 de unități.
Clasamentul continuă cu Dacia Spring pe locul 4, cu 3.555 de exemplare comercializate. Urmează Kia Niro cu 3.478 de unități și Volkswagen ID.4 cu 2.892 de unități.
Pe locul 6 s-a poziționat Hyundai Kona, înmatriculată în 2.867 de exemplare. La foarte mică diferență, pe locul 7, s-a aflat Renault Zoe cu 2.823 de unități.
Kia EV6, care a debutat de curând a reușit un volum de 2.699 de unități comercializate. Iar veteranul BMW i3 continuă să fie relevant în piața mașinilor electrice, deși a fost lansat în 2013. Compactul bavarez a fost vândut în 2.507 de unități în aprilie 2022.
Dacia Spring conduce detașat în cursa pentru cea mai bine vândută mașină electrică în România
În aprilie 2022 Dacia Spring a fost comercializată în 506 exemplare în România, conform datelor publicate de APIA (Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile). Iar de la începutul anului și până la finalul lunii aprilie, prima Dacie electrică acumulase vânzări de 1.458 de unități în țara noastră.
CLICK AICI pentru a vedea toate detaliile despre prețurile și specificațiile Daciei Spring.
În clipul video de mai jos puteți vedea testul nostru cu Dacia Spring.
Despre JATO Dynamics
JATO Dynamics a fost fondată în 1984. Și este una dintre cele mai respectate companii la nivel internațional care s-a specializat în a oferi statistici și analize despre industria automobilistică. Pentru raportul complet despre înmatriculările de autoturisme noi vă invităm să accesați site-ul oficial jato.com.