Tesla Model 3 facelift este dezvăluită cu autonomii extinse până la 678 km

Tesla Model 3 a primit un facelift, care aduce optimizări ale aerodinamicii, dar și la nivelul dotărilor și rafinamentului.

Caroseria lui Model 3 a fost cizelată, după cum se vede la nivelul farurilor mai subțiri și a stopurilor sub formă de U răsturnat. Iar Tesla menționează că a fost redusă și rezistența aerodinamică a caroseriei, ceea ce favorizează autonomia electrică.

În interior se remarcă o binevenită evoluție a rafinamentului. Designul general rămâne simplu, dar constructorul menționează că a acordat o atenție sporită calității fabricației și a folosit materiale mai moi și mai fine.
De asemenea, Tesla Model 3 facelift promite că, datorită sticlei fonoizolante la 360 de grade, rularea va fi mai silențioasă, fiindcă va fi perceput mai puțin zgomot extern în habitaclu.

Nu lipsește plafonul panoramic, care contribuie la senzația de spațiu din habitaclu și oferă protecție față de razele UV. Iar pasagerii dispun de mai multe dotări pentru confort. Scaunele din față au ventilare, iar această funcție poate fi activată și de la distanță, folosind aplicația de smartphone. Astfel, scaunele nu vor fi încinse se Soare înainte când pornești la drum. Desigur, climatizare întregului habitaclu poate fi activată la rândul ei prin intermediul aplicației de smartphone.

Sistem infotainment evoluat

Două telefoane pot fi încărcate prin inducție în porturile din consola centrală de la baza planșei de bord. Iar toate informațiile despre rulare, sistemul infotainment și navigare sunt afișate pe ecranul mare de 15,4 inch montat în mijlocul planșei de bord. Pe lângă acest ecran tactil șoferul și pasagerii pot activa funcții diverse folosind comenzi vocale.

O noutate este și ecranul tactil de 8 inch de la care ocupanții locurilor din spate pot controla sistemul de climatizare. Prin intermediul acestui ecran pasagerii din spate pot accesa și opțiuni de divertisment multimedia.
Tesla Model 3 facelift are și un sistem audio care poate include până la 17 difuzoare, 2 subwoofere și 2 amplificatoare.

Tesla Model 3 facelift este propusă cu tracțiune spate sau integrală

Varianta actualizată a sedanului Tesla Model 3 este oferită atât cu tracțiune spate, cât și cu tracțiune integrală. Modelul de bază cu un singur motor și tracțiune spate este creditat cu autonomie de până la 513 sau 554 km (WLTP), în funcție de alegerea jantelor cu diametru de 19 sau 18 inch. Acest model accelerează de la 0 la 100 km/h în 6,1 secunde.

Dacă se alege Tesla Model 3 Dual Motor, atunci autonomia este extinsă până la 629 km (WLTP), în cazul alegerii jantelor de 19 inch, sau 678 km dacă se optează pentru jante cu diametru de 18 inch. Iar performanțele sunt și ele superioare. Demarajul 0-100 km/h este realizat în doar 4,4 secunde.

Viteza maximă este de 201 km/h, indiferent de propulsia preferată de clienți.

Tesla declară că modelul cu tracțiune spate are o putere de încărcare de până la 170 kW, în timp ce versiunea Dual Motor poate primi până la 250 kW. De altfel, constructorul spune că în acest condiții sunt suficiente 15 minute pentru acumularea energiei suficiente pentru parcurgerea a 282 km.

Prețurile lui Tesla Model 3 facelift pentru România

Prețurile lui Tesla Model 3 facelift pentru România încep de la 42.990 de euro, pentru versiunea cu tracțiune la puntea din spate. Acesta este prețuri afișat de configuratorul din site-ul oficial, unde se precizează că livrările către clienți vor avea loc din octombrie-noiembrie 2023.

Pentru varianta Model 3 facelift cu două motoare și autonomie extinsă prețurile pornesc de la 50.990 de euro.

Comentarii

comentarii

©2022 Plug and Drive. Toate drepturile rezervate!

RL GLOBAL ACTIV SERVICES. J40/16964/21.10.2008 RO 16864852 Adresa: Str. Dr. Taberei, nr 109, Bl. A7, Sc C, Ap. 33, Bucuresti.

PLUG AND DRIVE aparține grupului de presă RL GLOBAL ACTIV SERVICES.

Log in with your credentials

sau    

Ați uitat datele dvs.?

Create Account