Preț BMW iX3 facelift: informații complete și test drive

BMW iX3 este primul SUV electric din gama constructorului bavarez. În România este disponibil cu preț de la 65.688 de euro, cu TVA inclus.

Producția lui BMW iX3 are loc la fabrica din Shenyang a joint-venture-ului BMW Brilliance Automotive din China. Iar de acolo SUV-ul este exportat la nivel mondial. BMW iX3 a fost dezvăluit în iulie 2020. Este dezvoltat pe platforma utilizată de restul modelelor X3, care au motoare cu ardere internă și plug-in hybrid. Din septembrie 2021 este produs într-o versiune actualizată, care a preluat estetica și tehnologiile aduse de facelift-ul gamei BMW X3.

Propulsie cu un singur motor electric și tracțiune la puntea spate

Spre deosebire de principalii săi rivali (Audi e-tron și modelul EQC din gama Mercedes-EQ), BMW iX3 este oferit doar în variantă cu un singur motor electric și tracțiunea la puntea spate. Sistemul de propulsie din a 5-a generație BMW eDrive reunește într-o unitate compactă motorul electric, electronica și transmisia cu o singură treaptă. BMW iX3 generează 210kW/286 CP şi 400 Nm, resurse pe care le livrează către roțile punții din spate. Demarajul de la 0 la 100 km/h este realizat în 6,8 secunde. Iar viteza maximă este limitată electronic la 180 km/h.

Chiar dacă are doar tracțiune la puntea spate, BMW iX3 compensează fiind dotat cu sistemul ARB. Acesta controlează aderența roţilor din faţă, gestionând cuplul livrat instantaneu de motorul electric. Această tehnologie combate patinarea roților pe suprafețe de rulare unde aderența este redusă. Astfel se sporește siguranța și controlul inclusiv pe zăpadă și gheață.

Autonomie și sistem de încărcare

Bateria litiu-ion a lui BMW iX3 are o capacitate utilizabilă de 74 kWh (80 kWh brut) și promite autonomie WLTP de până la 462 km. Acestea sunt cifrele afișate de configuratorul online din site-ul oficial bmw.ro.

Încărcarea se poate face cu o capacitate de până la 150 kW de la o staţie de încărcare rapidă DC. Dacă sursa de alimentare furnizează 150 kW, bateria lui BMW iX3 acumulează în 10 minute suficientă energie pentru a-şi mări autonomia cu până la 100 de kilometri (conform ciclului de testare WLTP). Alimentarea de la 10 la 80% din capacitatea bateriei la sursă de 150 kW durează 32 de minute.

De asemenea, iX3 poate fi încărcat și de sursele care oferă curent alternativ (AC), inclusiv de la prize de uz casnic. Capacitatea de încărcarea la prize monofazate este de până la 7,4 kW, iar încărcarea trifazată cu până la 11 kW. Când este conectat la un wallbox cu 11 kW (AC), BMW iX3 are nevoie de 7,5 ore pentru alimentarea bateriei de la 0 la 100% din capacitatea ei.

Încărcare în mers, cu sistemul de frânare regenerativă

BMW iX3 își încarcă bateria și în timpul decelerărilor, mulțumită sistemului de frânare regenerativă. Acesta știe să-și adapteze automat intensitatea și intervenția luând în calcul informațiile de la sistemul de navigație și de la sistemele de asistare a condusului. Mai exact, frânarea automată este mai intensă când te apropii de o mașină, de un semafor sau de o intersecție, sau când detectează o limitare de viteză.

Sistem de preîncălzire a bateriei

Începând din noiembrie 2021, BMW iX3 poate fi echipat și cu un sistem de preîncălzire a bateriei, foarte util pe timp de iarnă. Aceasta va asigura că temperatura bateriei este optimă înainte de a se ajunge la stațiile de încărcare rapide, de tip DC (curent continuu). Concret, bateria este încălzită în mers până se ajunge la stația selectată în sistemul de navigație. Iar când se ajunge la stație bateria are temperatura optimizată, pentru ca încărcarea ei să se facă la ce mai bună viteză.

Preț BMW iX3 în România

Prețurile lui BMW iX3 pornesc de la 65.688 de euro, cu TVA inclus. Și sunt oferite două pachete de dotări: Inspiring și Impressive.

Preț BMW iX3: dotări standard

Odată cu facelift-ul, BMW iX3 este oferit standard cu pachetul M Sport pentru caroseriei, care amplifică personalitatea sportivă. Designul este proiectat și pentru o aerodinamică optimă. De exemplu, a crescut dimensiunea prizei de aer din spoilerul frontal. Aceasta are o clapetă cu un control activ în 10 trepte, pentru a răci componentele sistemului de propulsie şi frânele. Echipare standard sunt și jantele aerodinamice de 19 inch. Acestea completează nivelul scăzut al coeficientului de frecare cu aerul, înregistrat pentru caroseria lui BMW iX3 (0,29 Cd ).

Modelul de bază, care are pachetul de echipare Inspiring, beneficiază o listă generoasă de dotări standard. Farurile LED adaptive cu funcţie matrix au și asistent de fază lungă BMW Selective Beam, care evită deranjarea celorlalți participanți la trafic. În prețul standard sunt incluse și suspensia adaptivă, scaunele sport cu reglaj electric, acţionare automată a hayonului și acoperiş panoramic din sticlă. Echiparea Inspiring cuprinde și sistemul automat de climatizare care oferă control pe trei zone și funcţie de preîncălzire şi precondiţionare.

Sistem infotainment avansat, încă din echiparea standard

Sistemul infotainment standard Live Cockpit Professional include acum unn ecran tactil în centrul planșei de bord cu diagonala mărită la 12,3 inch (31,24 cm). Aceeași dimensiune o are și ecranul instrumentarului de bord. Sunt incluse în echiparea de bază și Asistentul Personal Inteligent BMW, care recunoaște comenzi vocale, sistemul de navigaţie bazat pe cloud BMW Maps și Remote Software Update. Și nu lipsesc sistemul de încărcare wireless pentru telefon și conectarea lui prin Apple CarPlay sau Android Auto.

Preț BMW iX3: dotări opționale

Pachetul opțional Impressive costă 7.452 de euro și adaugă dotări numeroase. Sunt incluse jante aerodinamice de 20 de inch, sticlă acustică pentru geamurile uşilor faţă, Comfort Access, încălzire pentru scaunele din față, tapițerie cu piele Vernasca, control prin gesturi pentru anumite funcții, Head-Up Display, sistemul audi Harman Kardon surround. Modelele BMW iX3 cu echipare Impressive au inclusă şi funcţia BMW IconicSounds Electric. Adică sunetele de rulare și funcționare, create de Hans Zimmer special pentru modelele BMW electrice. Acesta a compus coloanele sonore pentru filme precum Pirații din Caraibe, trilogia Batman (Dark Knight), Inception, Gladiator, Dune și The Lion King (pentru care a câștigat Oscarul).

În pachetul Impressive este cuprins și sistemul Parking Assistant Plus. Acesta include rețeaua de camere video care oferă o vedere împrejurul mașinii. Parking Assistant Plus recunoaște spațiile de parcare libere și preia controlul manevrelor de parcare. Și permite mașinii să meargă singură în marșarier pe un traseu de până la 50 de metri parcurs anterior.

La toate acestea mai pot fi adăugate opțional și alte dotări avangardiste precum farurile LED adaptive cu tehnologie BMW Laserlight. Acestea costă 1.025 de euro. La viteze peste 60 km/h, modulul Laserlight dinamic măreşte raza de acţiune a fazei lungi la un maxim de 650 de metri şi urmează cursul drumului.

În clipurile video de mai jos puteți vedea testul nostru cu BMW iX3. Deși acesta a fost realizat cu modelul dinaintea facelift-ului, propulsia este neschimbată. De asemenea, puteți viziona și prezentarea primului model electric din istoria BMW.

Pentru a viziona toate testele noastre cu noile automobile electrice disponibile în România vă invităm să vă abonați la canalul nostru de You Tube.

CLICK AICI pentru a vedea toate detaliile și despre BMW iX5 Hydrogen, SUV-ul cu propulsie electrică alimentat cu hidrogen, care va fi produs într-o serie mică.

Comentarii

comentarii

©2022 Plug and Drive. Toate drepturile rezervate!

RL GLOBAL ACTIV SERVICES. J40/16964/21.10.2008 RO 16864852 Adresa: Str. Dr. Taberei, nr 109, Bl. A7, Sc C, Ap. 33, Bucuresti.

PLUG AND DRIVE aparține grupului de presă RL GLOBAL ACTIV SERVICES.

Log in with your credentials

sau    

Ați uitat datele dvs.?

Create Account