[VIDEO] Electrikhana: Ken Block și Audi S1 Hoonitron au făcut spectacol în Las Vegas

Electrikhana este noul spectacol de drift realizat de Ken Block, care a fost desfășurat pe străzile și în parcările cazinourilor din Las Vegas. Însă, pentru prima oară, pilotul american a renunțat la motoarele cu ardere internă pentru un automobil 100% electric. Acesta se numește Audi S1 Hoonitron și a fost creat special de constructorul german pentru a-i permite lui Ken Block să pună în scenă un nou spectacol de drift.

Pe numele său complet Audi S1 e-tron quattro Hoonitron, acest prototip unicat a fost conceput întocmai pentru a dovedi că și o mașină electrică poate fi ideală pentru cel mai elaborat spectacol de drift imaginabil. Tehnologiile sale au fost dezvoltate de Audi Sport la centrul din Neckarsulm, unde este produs în serie modelul electric Audi RS e-tron GT.

Hoonitron are câte un motor electric la ambele punți, ceea ce îi oferă desigur tracțiune integrală. Iar șasiul său este din carbon. De asemenea, Audi S1 Hoonitron implementează toate măsurile de siguranță impuse de FIA (Federația Internațională de Automobilism) pentru motorsport.

În clipul video de mai jos puteți urmări cum electricul Audi S1 Hoonitron pilotat de Ken Block șuieră înfiorător, făcând drifturi și nori uriași de fum pe străzile celebre din Las Vegas.

În clipul Electrikhana figurează o modele legendare din istoria scrisă de Audi în motorsport

Designul prototipului electric Audi S1 e-tron quattro Hoonitron este o interpretare modernă a modelului de competiții Audi Sport quattro S1 care a cucerit urcarea de la Pikes Peak.

Iar clipul Electrikhana fost un prilej perfect pentru ca Audi să ne readucă în atenție unele dintre modelele sale de competiții care au devenit legendare. Exemple sunt Audi 90 IMSA GTO (1989), Audi 200 Trans Am (1988), Audi Sport quattro S1 Pikes Peak (1987) și Audi quattro Gruppe B A2 (1984). De asemenea, cascadoriile făcute de Ken Block cu Audi S1 Hoonitron îl impresionează în clip și pe Tom Kristensen, pilotul care obținut 9 victorii la cursa de 24 de ore de la Le Mans. De altfel, în clipul Electrikhana figurează și prototipurile Audi R8 LMP și Audi R18 e-tron quattro care s-au impus în competițiile de la Le Mans.

Comentarii

comentarii

©2022 Plug and Drive. Toate drepturile rezervate!

RL GLOBAL ACTIV SERVICES. J40/16964/21.10.2008 RO 16864852 Adresa: Str. Dr. Taberei, nr 109, Bl. A7, Sc C, Ap. 33, Bucuresti.

PLUG AND DRIVE aparține grupului de presă RL GLOBAL ACTIV SERVICES.

Log in with your credentials

sau    

Ați uitat datele dvs.?

Create Account