Lightyear 0 va fi produs din această toamnă, având propulsie cu 4 motoare electrice și panouri solare care pot extinde autonomia cu până la 70 km în fiecare zi.
Cât costă Lightyear 0?
Lightyear 0 poate fi deja comandat, iar prețurile sale pornesc de la 250.000 de euro, la care trebuie adăugate și taxele, precum TVA. Primele modele Lightyear 0 vor fi disponibile pentru test drive în august 2022. În toamnă va demara producția de serie, la Valmet Automotive în Finlanda, iar livrările către clienți vor începe în noiembrie 2022.
Mai mult de 1,7 millioane de automobile ale unor mărci consacrate, precum Mercedes-Benz, Saab sau Porsche au fost produse de Valmet Automotive în Uusikaupunki, Finland. Deci Lightyear 0 va beneficia de standarde înalte pentru calitatea producției.
Patru motoare electrice, montate câte unu la fiecare roată
Lightyear 0 are câte un motor electric montat la fiecare dintre cele patru roți. Totodată, fiecare motor este controlat electronic în mod individiual, ceea ce îi oferă o tracțiune integrală capabilă să se adapteze rapid la condițiile de aderență.
Nu este încă dezvăluită puterea produsă de propulsia electrică. Dar se menționează că Lightyear 0 accelerează de la 0 la 100 km/h în 10 secunde și atinge viteza maximă de 160 km/h.
Baterie creditată cu autonomie de 625 km
Bateria are capacitate de 60 kW creditat cu o autonomie de 625 km (WLTP). Și se precizează că s-a înregistrat o autonomie de 560 km cu un plin de baterie, în condițiile rulării la viteze de autostradă (110 km/h), care afectează substanțial eficiența mașinilor electrice. De altfel, Lightyear 0 consumă 10,5 kWh la 100 km când circulă cu 110 km/h.
Mai mult de atât, Lightyear spune că primul său automobil de serie poate circula chiar și peste 1.000 km până la următoarea încărcare a bateriei. Această măsurătoare este bazată pe parcurgerea zilnică a 50 km în Amsterdam, în timpul verii.
Sistem de încărcare rapid
Nu sunt comunicate încă puterile de încărcare. Dar compania olandeză ne spune câți kilometri de autonomie pot fi câștigați după o oră de alimentare de la surse diferite.
De exemplu, de la o priză casnică modelul Lightyear 0 acumulează într-o oră energie suficientă pentru parcurgerea a 32 km. De la o stație publică bateria se recapată energie pentru parcurgerea a 200 km. Iar stațiile rapide îi pot furniza într-o oră energie suficientă pentru a mai circula 520 km.
Panourile solare cresc autonomia anuală cu 11.000 km
Lightyear 0 are plafonul și capota acoperite cu panouri solare, care au o contribuție substanțială la autonomie. Per total este vorba despre o suprafață de 5 metri pătrați de panouri solare.
Într-o zi cu soare aceste panouri pot capta energia necesară pentru parcurgerea a 70 km. Acest maxim de 70 km se adaugă autonomiei de 625 km asigurată de bateria lui Lightyear 0.
În zone cu vreme în general înnorată, precum Olanda, dacă se ia în calcul o medie de 35 de kilometri parcurși zilnice, rezultă că poți merge cu Lightyear 0 timp de două luni fără să ai nevoie să îl reîncarci. În țări precum Portugalia, unde soarele luminează neacoperit de nori în cea mai mare parte a anului, panourile solare ale modelului Lightyear 0 îi permit să circule chiar și 7 luni fără să fie alimentat de la o priză. Asta echivalează cu faptul că Lightyear 0 poate înregistra chiar și o autonomie de peste 1.000 cu un singur plin de baterie, luând în calcul ajutorul dat de energia pe care o primește de la Soare.
Lightyear spune că pe parcursul unui an panourile solare montate pe mașina sa pot acumula energie pentru parcurgerea a 11.000 km. Estimarea este făcută în condițiile în care se rulează 35 km zilnic în sudul însorit al Spaniei, în sezoanele de primăvară și vară.
Lightyear 0 este cel mai aerodinamic autoturism de serie și are caroseria din fibră de carbon
Lightyear 0 măsoară 5.083 mm lungime, 1.972 mm lățime și 1.445 mm înălțime. Iar designul său a dat prioritate eficienței aerodinamice. Coeficientul său de frecare cu aerul este mai mic de 0,19 Cd. Și este obținut și mulțumită jantelor aerodinamice și faptului că oglinzile exterioare sunt înlocuite cu camere video.
De asemenea, greutatea a fost optimizată. Lightyear 0 cântărește 1.575 kg, din care 350 reprezintă bateria. Greutatea redusă în raport cu dimensiunile mașinii se datorează faptului că aceasta are structura din aluminiu. Iar panourile caroseriei sunt fabricate din fibră de carbon.
Materiale responsabile față de mediul înconjurător, atât la exterior, cât și la interior
Pentru panourile caroseriei este folosită fibră de carbon reciclată. Adică sunt folosite resturi de fibră de carbon rămase din producerea altor componente, care altfel ar fi fost aruncată și irosită.
În habitaclu s-a folosit piele vegană (făcută din fibrele plantelor). Totodată, sunt folosite materiale rezultate din PET-uri, precum și materiale textile și inserții din lemn de palmier obținute în mod sustenabil.
Interfața digitală încorporată în acest habitaclu tapițat cu materiale ecologice are un ecran tactil de 10,1 inch, amplasat în centrul planșei de bord. Sistemul de operare este Android Automotive.
Lightyear 0 se poate aventura și în afara drumurilor asfaltate
Constructorul menționează că Lightyear 0 are și o latură aventuroasă. Mai exact, are garda la sol permisivă, de 183 mm. Deci poate explora drumuri neasfaltate către o destinație în natură. În acest sens ajută și tracțiunea integrală asigurată de faptul că are câte un motor electric la fiecare dintre cele 4 roți. Iar portbagajul său are un volum de 640 de litri, oferind suficient spațiu pentru lucrurile care-ți trebuie când vrei să petreci un weekend la cort, în mijlocul naturii.




















